Retur
Conform Ordonanţei nr. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanță și Legii nr. 51/2003, care aprobă Ordonanța, “consumatorul are dreptul de a denunța unilateral contractul la distanță, în termen de 10 zile lucrătoare, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv. Singurele costuri care cad în sarcina consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a produselor”. Produsele returnate trebuie să fie în aceleași condiții ca la primire: fără defecte (cu excepția viciilor ascunse) și în pachetul orginal în care au fost livrate. Atenție! Comerciantul, în cazul în care nu poate executa contractul din cauza indisponibilității produsului sau serviciului, trebuie să informeze consumatorul despre această indisponibilitate, iar sumele pe care acesta le-a vărsat ca plată trebuie rambursate de comerciant în termen de maximum 30 de zile. Clientul se obligă ca înaintea returnării să creeze o fişă de retur din contul de client, care să conțină:
– data expedierii coletului;
– numărul comenzii;
– suma de returnat;
– modalitatea de plată dorită (datele contului bancar sau pentru mandatul poştal);
De asemenea, retururile se fac întotdeauna prin curier, pe adresa: B-dul Mărășești, nr.2B, Nl.D, Sc.2, Ap 24, Sector 4, București și trebuie să conțină o copie a facturii.
În orice situaţie de returnare a produselor, acestea trebuie să fie în aceeaşi stare, în ambalajul original, cu etichetele intacte şi împreună cu toate documentele care l-au însoţit (factură, certificate de garanţie etc.). Cărțile trebuie trimise cu folia de ambalare intactă (nedesfăcute).
Orice conflict apărut între Editura ProDao și clienți va fi rezolvat pe cale amiabilă. În cazul în care acest lucru nu este posibil, se vor aplica prevederile legale românești în domeniu, iar soluționarea conflictelor este de compentența instanțelor românești.
Produsele digitale se transmit doar in format electronic (pe adresa de e-mail specificata in comanda), deci nu exista ca produse fizice care sa fie livrate clientului. Plata pentru cartile digitale se face exclusiv online (prin card), plata ramburs nefiind posibila.
Produsele digitale (ebooks) fac exceptie de la conditiile obisnuite de retur intrucat sunt considerate servicii de catre legislatia in vigoare.
Este obligatia si responsabilitatea clientului sa verifice informatiile de compatibilitate si instructiunile public disponibile pe site si sa se asigure ca produsele digitale pe care intentioneaza sa le cumpere sunt compatibile cu dispozitivele pe care intentioneaza sa le utilizeze, inainte de a realiza achizitia.
In masura in care clientul a primit un link de download valid, in conformitate cu comanda plasata pe site, se va considera ca serviciul pe care Editura ProDao s-a obligat sa il presteze a fost indeplinit si acceptat de client. Linkurile de download oferite clientului nu pot fi retrase odata ce au fost trimise și, in masura in care sunt functionale in conditiile si pentru dispozitivele specificate pe site, se va considera ca Editura ProDao si-a indeplinit toate obligatiile fata de client. In aceste situatii nu este posibila returnarea contravalorii acestor servicii.
In situatia in care clientul achizitioneaza un produs digital care nu este compatibil cu dispozitivul sau si aceasta incompatibilitate este specificata in mod public pe site, nu va fi posibila returnarea contravalorii produselor atat timp cat clientului i s-a livrat un link de download valid care functioneaza in conditiile specificate pe site.
Procedura de retur
Pentru a obţine o autorizare de retur la produsele comandate, trebuie să urmaţi paşii de mai jos:
- Accesați secţiunea “Istoricul comenzilor” din Contul meu.
- Alegeţi comanda din care doriţi să returnaţi produse. Ţineţi cont că procedura de retur este valabilă timp de 10 zile de la data la care primiţi produsele.
- Alegeţi produsul (produsele) pe care doriţi să le returnaţi, bifând căsuţa din dreptul numelui acestuia.
- (opţional) Adăugaţi o explicaţie, astfel încât să înţelegem care este motivul şi astfel să putem să ne îmbunătăţim serviciile.
- Apăsaţi butonul “Creaţi o fişă de retur”. Returul va trebui să fie autorizat de către noi. Acest lucru se va face în cel mult 3 zile lucrătoare de la plasarea cererii.
- După autorizarea returului, expediați produsele pe adresa: B-dul Mărășești, nr.2B, Nl.D, Sc.2, Ap 24, Sector 4, București
Interactivitate
Promotiile sunt aplicate comenzilor care respecta integral regulile afisate pe site, in perioada de valabilitate clar mentionata si in limita stocului disponibil. Editura ProDao nu garanteaza disponibilitatea pe stoc a produselor pentru intreaga perioada de promotie si poate retrage promotia fara notificare prealabila.
Reclamatii privind produsele
Orice reclamatie privind produsele livrate la clienti va fi adusa la cunostinta Editurii ProDao in maximum 24 de ore de la primirea acestora, prin e-mail la office @ edituraprodao . ro sau telefonic. Editura ProDao urmeaza sa o solutioneze in maxim 3 zile de la primire. In cazul in care produsele nu se pot livra (stoc epuizat) sau integritatea produselor este afectata pe parcursul livrarii, clientul poate cere returnarea sumelor incasate deja de Editura ProDao, dar nu si despagubiri suplimentare. Valoarea maxima a obligatiilor companiei noastre fata de orice client in cazul nelivrarii sau a livrarii necorespunzatoare a unui colet/produs este valoarea sumei incasate de la client pentru respectiva comanda.
Comunicarea pe Edituraprodao.ro
Persoanele inregistrate pe www.edituraprodao.ro pot face comentarii si orice alte comunicari, pot sa transmita sugestii, intrebari sau alte informatii, cata vreme limbajul acestora este civilizat iar continutul comunicarilor nu este ilegal, obscen, rasist, provocator, amenintator, defaimator, nu tulbura in nici un fel viata privata a altor persoane, nu incalca drepturile de proprietate intelectuala, nu contine virusi, nu serveste unor campanii de promovare care nu au legatura cu Edituraprodao.ro, nu sunt email-uri in masa sau orice alta forma de spam. Persoanele care vor utiliza o adresa falsa de e-mail sau vor transmite mesaje electronice sau orice alte comunicari in numele unei alte persoane fizice sau juridice ori in numele oricarei alte entitati vor fi sanctionate in conformitate cu legislatia penala in vigoare. Editura ProDao nu isi asuma responsabilitatea si nici nu va putea fi obligata la nici un fel de despagubiri pentru orice fel de daune produse de astfel de comentarii sau comunicari. in cazul trimiterii sau afisarii unor materiale/documente, se considera ca utilizatorul acorda www.edituraprodao.ro dreptul neexclusiv, nelimitat, gratuit, irevocabil si retransmisibil de a folosi, reproduce, modifica, adapta, publica, traduce, crea opere derivate, precum si dreptul de a distribui, de a prezenta aceste continuturi oriunde in lume, prin orice mijloace. Utilizatorul garanteaza ca are toate drepturile asupra continutului pe care il afiseaza sau il transmite pe site, prin orice modalitate, astfel incat, prin folosirea acestui continut, sa nu cauzeze prejudicii nici unei terte entitati fizice sau juridice. Editura ProDao isi rezerva dreptul de a retrage de pe www.edituraprodao.ro orice comentarii sau comunicari considerate ca neadecvate si neconforme cu conditiile de mai sus, fara o avertizare prealabila adresata utilizatorului.